Portofelul hardware de bitcoins Trezor T, recenzie, ghid de utilizare, preț, avantaje și dezavantaje

Există nenumărate portofele hardware pentru când te decizi să îți păstrezi bitcoins și alte monede digitale în siguranță deplină, în mediul offline. Dacă ai pretenții sau nu, dacă ai buget pentru un device mai scump sau nu, aceste aspecte țin doar de tine și de preferințele tale. Dacă vrei să faci o alegere corectă și te gândești să îți cumperi modelul T de la Trezor, ți-am pregătit mai jos un ghid complet de configurare și utilizare pentru acest device, dar și detalii despre preț, ce conține cutia în care vine, ce criptomonede suportă și alte date esențiale.

Despre Trezor T

Modelul Trezor T a fost lansat în luna mai a anului 2018. Noul model este succesorul vechiului Trezor One. Noutățile modelului sunt un ecran full color de tip touchscreen, un procesor mai performant care te va ajuta să tranzacționezi mai repede și acceptarea unui număr mai mare de criptomonede. Device-ul arată bine, asta este clar, însă merită banii pentru hardware-ul pe care îl conține? În final este decizia ta dacă vrei să îl cumperi sau nu. Noi ne-am străduit să cuprindem toate datele necesare în această recenzie pentru ca tu să iei o decizie informată.

Trezor One, modelul original al Satoshi Labs a fost lansat în 2014. Acesta a fost și primul portofel hardware de pe piață. Modelul actual T a fost lansat în luna mai a anului 2018. Acest portofel îți permite să îți protejezi complet tranzacțiile cu bitcoins. Device-urile pot face asta prin menținerea și efectuarea de tranzacții pe un aparat extern. Astfel, codurile tale private nu trebuiesc trimise niciodată spre un calculator. Chiar dacă folosești Trezor T pe un computer virusat, tranzacțiile tale se vor desfășura în continuare fără probleme.

Avantajele și dezavantajele Trezor T

Avantaje

  • cel mai ușor mod în care poți să îți păstrezi criptomonedele;
  • device-ul suportă bitcoins, tokens ERC-20 și alte criptomonede;
  • Trezor T va suporta în curând Monero și Ripple;
  • design simplu și ușor;
  • ecran touchscreen full color;
  • vine cu manager de parole excelent și compatibilitate cu U2F.

Dezavantaje

  • e destul de scump;
  • are un look care ar putea fi considerat ieftin de unii.

Monedele cu care poți lucra pe Trezor T

Modelul Trezor T suportă bitcoins, ethereum, bitcoin cash, litecoin și alte 18 criptomonede. De asemenea, poți tranzacționa cu tokens ERC-20. Vei găsi mereu o listă a tututror critpomonedelor cu care poți lucra pe device actualizată la zi pe pagina producătorului. Modelul T nu suportă alte monede față de originalul One, însă în curând unele monede vor fi suportate doar de către acest nou model. De exemplu, modelul T va fi singurul pe care se va putea lucra cu Monero și Ripple.

Ce se află în cutia Trezor T

În cutia sigilată cu sigiliu anti-efracție vei găsi modelul Trezor T, un cablu USB la USB C de 45 de centimetri, două foi pentru recuperare, un ghid de configurare, 4 stickere Trezor și un dock magnetic. Cei de la Trezor spun că este extrem de important ca sigiliul anti-efracție să ajungă la tine intact, pentru că doar așa pot garanta buna funcționare a device-ului.

Cum configurezi portofelul hardware Trezor T pentru prima utilizare

E rapid și ușor să îți configurezi și să începi să folosești Trezor T. Iată ce ai de făcut în mare:
-conectează Trezor T la calculator;
-cablul ar trebui să facă un “click” atunci când intră în device;
-mergi pe trezor.io/start;
-selectează modelul Trezor T;
-instalează ultimul firmware.

Nu este neapărat să îți setezi un cod PIN și să faci un backup, dar este extrem de indicat să o faci. Poți face tranzacții, cum sunt cele de vânzare sau cumpărare de monede digitale, imediat ce setezi modelul T de la Trezor.

Fraza de recuperare este extrem de importantă. În caz că modeul Trezor T îți este furat, poți folosi această frază pentru a accesa portofelul tău cu monede digitale care au rămas pe device-ul furat. Atât timp cât ai control total asupra codului PIN și a frazei de recuperare, pierderea sau furtul device-ului în sine nu este o problemă prea mare.

Iată câteva sfaturi pentru a-ți păstra monedele în siguranță:

-scrie-ți fraza de recuperare pe amândouă fișele de recuperare din cutie, cu un marker;
-copie cuvintele pe amândouă foile direct de pe portofel, nu de pe foaie pe foaie, astfel nu riști să copiezi greșit un cuvânt de pe o foaie pe alta;
-păstrează fiecare foaie de recuperare în locuri diferite, astfel vei avea un backup la backup dacă un dintre ele este distrusă sau dispare;
-codul PIN pe care îl poți crea poate avea până la 9 cifre, iar în cazul acestuia, asigură-te că nu folosești secvențe de cifre și că nu repeți unele cifre.

Design

Ca și în cazul fratelui său mai mic One, Modelul T de la trezor arată și se simte un pic cam ieftin la atingere. Chiar și așa, ecranul LCD full color de 240×240 pixeli este de calitate. Nu vei avea probleme din acest punct de vedere în utilizarea lui, device-ul fiind rapid și precis în efectuarea operațiunilor. La capitolul greutate, device-ul cântărește doar 16 grame, adică la fel de mult ca și o pereche de chei de la mașină. Device-ul este destul de compact pentru a putea fi pus în buzunar sau pe un breloc. Până la urmă, nu este foarte important cum arată Trezor T, pentru că ideea unui portofel hardware este întocmai aceea de a se face neremarcat și de a nu fi afișat.

Interfața portofelului hardware Trezor T

Interfața portofelului este curată, intuitivă și deci ușor de folosit. Portofelul bitcoin este divizat în 4 secțiuni principale: tranzacții, unde poți vedea ultimele tale tranzacții, primește, unde vei vedea adresa ta de primire, trimite, unde poți introduce adresa unui alt utilizator spre care vrei să trimiți criptomonede și semnează și verifică, unde poți dovedi și verifica proprietarul unei adrese de bitcoins.

Recenzia noastră despre portofelul hardware de bitcoins Trezor T

Este clar că modelul T al Trezor vine cu avantajele și dezavantajele lui. Dacă ești dispus să dai 95 de dolari americani sau în jur de 400 de lei pe un device ca acesta, atunci te poți aștepta la un produs de bună calitate, care își face treaba cu bio. Pe lângă lucrurile pe care le-am acoperit deja în recenzie până acum, menționăm că ne place foarte mult că device-ul oferă posibiltatea autentificării în doi pași.

Cu această opțiune poți folosi device-ul să accesezi și alte produse online cum sunt Dropbox, Google Drive, Gmail, Bitfinex sau Stripe. Poți achiziționa modelul Trezor T doar din două locuri pentru a te asigura că ceea ce primești prin poștă este device-ul oficial. Mai exact, poți face comanda fie pe site-ul oficial Trezor, fie din magazinul oficial al companiei de pe Amazon.

Ca o notă de final, dacă ar fi să comparăm acest model cu modelul One mai de bază, ar fi câteva diferențe notabile pe care să le iei în considerare înainte de a lua o decizie finală. Trezor T are un ecran full color care te va ajuta să folosești device-ul mai ușor. Dacă trebuie să introduci fraza de recuperare, o poți face direct pe ecranul touchscreen al Trezor T, ceea ce nu se poate pe modelul One. Mai mult, modelul Trezor T are și slot pentru microSD.